Conflictele familiale

Fiecare om este diferit unul față de celălalt, lucrul lumesc având în comun este starea de bine a fiecăruia față de sine. Când s-a ales conviețuirea în comun, atunci a intervenit această nevoie de stare de bine așteptată în împlinire, pusă în atribuțiile celuilalt. Înainte de a alege această schimbare, față de o persoană au avut grijă părinții ce o iubeau necondiționat și mai avea și ea de sine. În familie, automat, din greșeala lumească, omul alege să-i pună responsabilitățile propriei stări de bine, celui de alături, având mari așteptări, uitând fiecare de respect și de a oferi. Din păcate, iubirea lumească dă naștere unui monstru compus din posesivități, dependențe, egoism. Nevoile fiecăruia față de sine se pun înaintea celulalt, impunându-și reciproc înțelegere. Cum ar fi, modul pentru a-ți dovedi iubirea față de aproapele tău, este să îi iei grijile și nevoile în spatele tău și să te asiguri că acesta va avea garantată în viața lui STAREA DE BINE. Iubire-angajament, iubire-dependență, iubire-posesivă. Cine are cererea mai mare, va răni pe celălalt, încărcându-l cu griji, cereri și reproșuri, pentru că nici noi înșine nu suntem capabili să ne mulțumim, dar în schimb, avem așteptări de la cei de lângă noi, pentru că ne iubesc și au ales să ne fie alături, ca toată viața să dovedească acest lucru, fără oprire, fără oboseală, pe vecie, garantat. Oamenii au nevoie de garanție, din pricina temerilor de diferite feluri, îndeosebi de singurătate sau de lipsa iubirii. Ei simt nevoia să iubească, dar să fie iubiți înapoi, însoțită fiind iubirea de dovezi. Când toate aceste cereri, cel de alături nu reușește să le împlinească, intervine dezamăgirea și reacția ce a duce conflictul în familie. Uităm cine este persoana de lângă noi și ne iubim pe noi înșine apărându-ne drepturile – sau ceea ce credem noi că sunt drepturile noastre. În momentul conflictului, intervine starea de tensiune ce pricinuie mânia, iar la mânie omul spune multe, poate și face, într-un cuvânt își cam pierde controlul și ceea ce este cel mai dureros este că omul poate fi capabil să se stăpânească în acele momente, dar nu vrea, pur și simplu vrea să arate exact ceea ce simte, absolut tot, nu oprește nimic, pedepsind persoana din fața lui pentru neatenția avută, greșind după părerea lui. Firește că de partea cealaltă, cel certat nu are cum să tacă, mai spune ceva în apărare, eventual reproșează ceva ce într-un moment trecut a fost lăsat în urmă, dar iată, reproșul atrage reproș, mânia atrage mânie. După ce se descarcă unul pe celălalt, ambii obosesc, le este rușine, au regrete, sunt afectați și reci…Sufletul este încărcat de durere. Trebuie reparat, adusă înapoi starea de bine…dar cum, căci s-au spus atâtea lucruri rele, oare se mai poate? Să ne rugăm Domnului să ne dea înțepciune și înțelegere față de aproapele nostru, cu vorbă blândă să ne spunem părerea s-au dorința, fiind calzi între noi, căci dacă unul este mai slab, iar celălalt observă, iar Domnul i-a pus alături, înseamnă că ceea ce cel slab nu poate să facă, trebuie să facă celălalt. Noi, oamenii nu suntem puși întâi.

Acest articol a fost publicat în CREDINTA și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s