În pustiu

Era o zi călduroasă de vară, totul părea a fi la locul lui, dar ceva s-a întâmplat la un moment dat. Cerul s-a înnorat, vântul a început să bată din ce în ce mai tare, ploaia a început să fie aruncată de vânt pretutindeni, afară haosul părea a se fi dezlănțuit. Eu stăteam în casă, dar ceea ce vedeam afară nu mi se părea nicidecum ceva necunoscut. Nu am văzut astfel de fenomene, dar am simțit așa ceva. Mă gândesc că vremea are legătură cu mine, sunt singurul om singuratic din zonă, nu am familie, poate un sacrificiu ar feri lumea de astfel de fenomene. Când zic sacrificiu nu mă refer la sinucidere, Domnul nu este de acord cu astfel de gânduri.
Caut o geantă, îmi pun câteva haine, le aleg la întâmplare, căci acolo mă voi duce nu voi fi analizat de nimeni, voi fi singur. Îmi pun și câteva ceva de mâncare, apă, și cam atât. Am terminat de împachetat. Îmi iau geanta, ies pe ușă, închid ușa de la casă și mă duc lângă gărduleț. Sap o groapă mică, pun acolo cheile, apoi le acopăr cu pământ. După asta plec departe, urmez drumul ce duce spre pustiul de piatră.(…)
Nu găsesc în mintea mea nici un gând ce ar putea să mă oprească din drumul meu, nu există poticnire întru liniștire. Mă duc acolo deoarece nu mă simt vrednic de a duce o viață normală(…)
Am ajuns, picioarele mele par a fi controlate de altcineva. Dar nu simt nici măcar puțină frică, este mai bine așa. Ajung în cele din urmă lângă un delușor de piatră. Mă rotesc prin jurul lui. Văd o spărtură. Deodată o forță mă face să intru, parcă aș fi fost împins de la spate. Observ că afară s-a stricat iarăși vremea. Cerul este și mai întunecat ca prima dată.
După cum arată vremea se pare că trebuie să rămân aici în această scobitură în piatră. Nu arată ca acasă, dar doar deasta am venit aici să îmi dau seama cum trăiau cei din vechimea îndepărtată, cum gândeau și se hrăneau ei. Pentru mulți este o nebunie ceea ce fac eu, dar mie nu mi se pare. Nu am de gând să mă întorc curând în localitate. Oricum nimeni nu îmi duce dorul, toți m-au uitat. Mai bine aici, măcar simt pe Cineva aproape.(…)
În lumea noastră ne ascundem unii de alții, dar El nu s-a ascuns niciodată de noi, numai că noi, din cauza întunecimii din suflete, nu am putut vedea aceasta.
A trecut deja o zi, proviziile încep a se înpuțina. A trecut și a doua zi, și a treia, și a patra, și a cincea, și a șasea. Până acum nu s-a întâmplat nimic deosebit.
Sunt în ziua a șaptea, afară este foarte cald, așa că prefer să stau înăutru. Orele par a zbura. Nu știu cât timp a trecut, căci nu am nici un ceas. Fără să îmi dau seama se făcu noapte. Ceva se întâmplă, se auzi o voce, se aude din ce mai tare. Ea spune ”Vino afară!”. Așa că am ieșit. Am văzut cum o piatră destul de mare ardea, ciudat. Ardea și tot ardea, la un moment dat observ ceva pe ea, pare a fi un chip, îmi pare cunoscut, foarte cunoscut, oare poate fi adevărat? După ce focul s-a stins, m-am apropiat de piatră. Da, aveam dreptate, este chipul Lui. A fost un semn.
După această zi în fiecare dimineață mă închinam în fața chipului de pe piatră. Proviziile mi se terminaseră, dar nu simțeam foame. Timpul trecea și mă obișnuiam cu acest mod de trai, mai pur.
După vreo două săptămâni începu iar o vreme groaznică, dar de data aceasta părea a fi mai rău ca niciodată. Cerul era de un negru de nepătruns, dar din când în când era străpuns de fulgere tăioase, și cutremurat de sunetul tunetului. Nu mai spun că afară ploua cu găleata, și cu toate acestea eu stăteam afară din acoperișul meu de pietre.
Fulgerele începură să lumineze întunecatul cer, părea a fi o luptă între lumină și întuneric. Eu stăteam afară fascinat de ceea ce vedeam, nu mă gândeam la ce pericole sunt expus. Dar mai degrabă nu îmi mai păsa. Fulgerele se întețiseră. Adevăratul haos părea că se dezlănțuise. Aș mai fi stat afară dacă nu aș fi auzit dinspre piatra la care mă rugam ”Ascunde-te!”. Așa că am intrat înăuntru, am acoperit spărtura cu o altă piatră pe măsură pe care am găsit-o înăuntru. Afară începură a se auzi răcnete, țipete de durere, sunetul pufoaielor de apă, sunetul focului ce mistuie grânele, multe se auzeau afară. În întunericul din acoperământul meu de piatră se arătă deodată o lumină orbitoare. Dinspre lumină am auzit câteva cuvinte.”Când piatra se depărta din fața casei tale te vei putea întoarce la viața ta! Dar nu vei avea cu cine vorbi! Sau vei putea rămâne aici! Aici vei fi în siguranță!”. După aceste ultime cuvinte lumina dispăru. Eu m-am așezat de m-am culcat. Am avut cel mai liniștit somn pe care l-am avut vreodată.
După trei zile piatra s-a îndepărtat, am crezut că cineva a înlăturat-o. Afară era o lumină orbitoare, dar nu mai era așa cald, era o atmosferă suportabilă, chiar plăcută.
Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu par a avea curiozitatea de a afla. Curiozitatea i-a făcut pe cei de dinainte de începuturi să cadă în păcat.(…)
Am ajuns la o sută de ani, nu știu cum, dar am ajuns. Mișcarea este greoaie, dar voința este imensă, iar credința de nemăsurat. Mă simt oarecum bine, sunt sănătos, doar că sunt om și organismul a început de poarte drumul către regres. Nu sunt poate cel mai împlinit om, sau poate chiar nu sunt împlinit deloc. Dar poate așa a fost să fie. În cele din urmă soarta decide. Toți mergem pe un drum bătătorit de dinainte. Că mulți dintre noi nu cred în destin, nu contează. Vrei să crezi sau nu, destinul există. Deasta uneori avem acea senzație de ”deja vu”.
După ce am terminat acestea de spus am intrat în acoperământul meu și m-am așezat pe o piatră. După foarte mulți chiar mă simțeam cu adevărat obosit. Somnul mă cuprindea. Ochii mi se închideau, îmi era greu să îi țin deschiși. Corpul îmi era amorțit de oboseală. Somnul a pus stăpânire deplină pe mine.
A doua zi m-am trezit, dar împrejurul meu nu mai puteam vedea nimic. Era o lumină orbitoare. De nu știu unde se auzi ”Bine ai venit!”.Nu puteam face nimic.
Puteam vedea doar lumina orbitoare și puteam auzi acea voce încântătoare ce îmi spunea vorbe de încurajare.
Și aici pun punct. Aici s-a terminat pământul și a început lumina.

Acest articol a fost publicat în proza scurta și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s