Ultima clipă

Merg pe drumuri mântuite,
văd comori neclintite,
aud glasul dulce al naturii,
trăiesc într-o natură fără furii…
Dar este doar un vis
Ce mă copleşeşte.

Şi deodată,
mă trezesc
şi de teamă
împietresc…
sunt pe un vârf de munte
într-un rece deşert de gheaţă.

Rece deşert
cu nori şi fulgi de gheaţă,
văi înguste şi alunecoase,
fantasme ce-ţi dau fiori,
creaturi hidoase ce-ţi zdrobesc
acele minunate vise…

De ce eşti
lipsit de viaţă?
Este din ce în ce
mai frig, eu încerc să strig,
dar nu pot…
inima îmi este
pătrunsă de
mari şi reci
cuţite de gheaţă,
ce mă fac
să am o privire rece…
am devenit
o mică bucată de gheaţă.

Acest articol a fost publicat în poezie veche si noua și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s