Un sfârșit și mai multe începuturi – Capitolul I

Suntem în București, mai exact undeva la periferie. Aici atmosfera nu mai pare chiar așa de prietenoasă ca în restul orașului. Contrastul creat de străzile cu ”cratere” adânci și prăfuite, blocurile fără geamuri, blocurile nou construite, blocurile vechi, dar totuși solide, este foarte ciudat, este unul foarte grotesc. El apropie lucruri total diferite ca aspect și nu numai. Pentru ca totul să fie clar, și oamenii întăresc caracterul macabru al acestei zone. Dar acesta este adevărul, suntem la periferia cea tristă a Bucureștiului, nu poate fi niciodată comparată cu cea a Parisului sau Londrei, factorul de civilizație este mult mai mic la noi. După cum se spune: cultură avem toți, chiar dacă unii nu avem cine știe ce studii. Dar civilizația deja este altceva, ea depinde de unitatea grupului, structurii lui, a liderilor lui.(…)
Spre prima scară a acestui bloc se îndreaptă un băiat simplu, puțin înalt, sau mai bine zis de înălțime medie, șaten, îmbrăcat normal.(…)Se pare că între el și părinții lui este o relație destul de rece. Starea lui începe să se explice.
– Ce s-a întâmplat, Liviu? Întrebă mama lui.
– Nimic! Nimic ce v-ar interesa pe voi!
– Dar de ce spui asta?
– Păi, mi-ați fost vreodată aproape, cu adevărat, atunci când am avut cu adevărat nevoie?! Nu! Acum degeaba încercați să faceți asta, este prea târziu, ați pierdut prea multe din viața mea. Ați lăsat problemele să mă doboare și să mă facă să mă gândesc la ce este mai rău!(…)
– Ce s-a mai întâmplat? Iar ai avut o discuție mai aprinsă cu bătrânii? Întrebă Octavian.
– Oarecum! Ca de obicei, e ceva normal! De fiecare dată când vin acasă trebuie să am o discuție cu ei despre faptul că nu mă cunosc și că au greșit și încă greșesc față de mine!
– Dar măcar încearcă o dată să vorbești cu ei despre ceea ce te frământă, fără să le mai reproșezi ceea ce s-a întâmplat în trecut!(…)
– Încearcă să gândești optimist, sau măcar pe aproape! Unde vrei să ajungi cu gândirea asta? Vrei să te văd la știrile alea tragice?! Doar nu ai gânduri dealea de…
– De sinucidere?! Ba da, am, să știi! Și mă gândesc la cele mai eficace metode!
– Ești nebun! Ia-o mai ușor, viața nu e chiar așa de rea precum o vezi tu!
– Am mai auzit asta! Sunt vorbe care nu au efect la mine! Sunt vorbe banale, nu au efect. Și totuși, există și o parte bună a lucrurilor!(…)
– Știu că pe plan sentimental ai avut numai eșecuri…
– …Și am încă!
– Dar știi că pentru fiecare dintre noi există o pereche!
– Și cine spune asta? Îmi poate garanta că și pentru mine există acea jumătate pe care am tot căutat-o și o tot caut?! Poate eu sunt exemplul ce combate această așa-zisă teorie!
– Dumnezeu ne-a lăsat pe pământ împreună cu jumătățile noastre. Știi că femeia a fost creată din coasta lui Adam. Așa că, noi, fiind asemeni lui Adam, avem și noi Eva noastră…Partea ce ne lipsește pentru a fi un întreg. Noi suntem ca un puzzle căruia îi lipsește o piesă. Acea piesă a fost ascunsă, dar până la urmă ea va întregi acest puzzle, dar asta depinde numai de cel ce îl completează, cât de repede poate găsi acea piesă.(…)Oricum să știi o vorbă: atunci când simți că numai ai nici o speranță că îți vei mai găsi jumătatea, chiar atunci ea îți va apărea!(…)

Acest articol a fost publicat în proza și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s