Cu ochii spre cer

Dar deodată liniștea ce se așternuse peste pădure este întreruptă de zgomotul unei mașini…și a vocilor ce se aud din ea. După trecerea acesteia liniștea și-a reluat locul. După vreun ceas a mai trecut încă o mașină, și tot așa din două în două ceasuri au tot trecut mașini gălăgioase. După vreo trei ceasuri după ce trecuse ultima mașină un zgomot se aude de departe, se tot amplifică, acesta devine tot mai puternic, devine de nesuportat. Parcă ar fi zgomotul produs de o bază militară gata de acțiune. Când nivelul zgomotului devenise de-a dreptul ucigător, pe drumul ce traversa pădurea se zăriră vreo douăzeci de mașini de teren. Vreo trei se opriră pe marginea drumului. Deodată se aud câteva schimburi de replică.
– Știi că trebuie să ajungem acolo până la urmă! Trebuie să găsim noi primii, că altfel vom fi considerați niște ratați! spuse Ovidiu.(…)
Era miezul nopții, așa că toți își instalară corturile și se pregăteau de culcare. Ovidiu și George stăteau la marginea cortului și discutau.
– Oare de ce a trebuit să îngroape aici în pădure chestiile alea? De ce ar fi făcut asta acest om pe nume Thomas Vataren? Se gândea Ovidiu cu voce tare.
– Dar de ce origine era ăsta? Întrebă George.
– Eu știu, din auzite, că era american! Dar poate avea și ceva origini nord-europene! Spuse Ovidiu.
– Dar de ce sunt aceste obiecte atât de importante? Întrebă George.
– Stai să le găsim și vei vedea atunci, sau mai bine spus vom vedea, căci nici eu nu știu prea bine de ce sunt așa valoroase! Spuse Ovidiu.(…)
Chiar când vroiau să intre în cort din tufiș ieși un om, unul de-al lor.
– Ce este cu gluma asta proastă?! Spuse Ovidiu.
– Am vrut să văd ce fețe aveți când sunteți speriați! spuse Bogdan. Nu sunteți făcuți să stați prin astfel de locuri, sunteți prea fricoși!
– Și tu ești prea prost! Crezi că nu există pericole?! Du-te la cortul tău și să nu mai faci glume deastea proaste!
– Ok, fricoșilor!(…)
Foșnăitul se auzea din ce în ce mai puternic, Mihai era înspăimântat. Deodată, se putea zări din interiorul cortului, silueta unei arătări uriașe. Se putea vedea căci pe cer era lună plină.
Bogdan mergea fără nici o grijă prin pădurea luminată doar luna rotundă de pe cerul întunecat. Deodată foșnetul se auzi foarte aproape de el.
– Mihai, nu face glume deastea proaste!
Foșnetul se auzi din partea cealaltă.
– Termină cu prostiile, îți irosești energia aiurea!
Și deodată fiara uriașă era chiar în fața lui. Bogdan era stană de piatră.
– Iisuse Hristoase ce mai e și arătarea asta?
Căzu pe spate, și încerca să se târască astfel. Fiara venea după el.
– Nu e real ceea ce văd!
– Ba este! Se auzi o voce a unei persoane ce nu se vedea.
Bogdan tot se târa așa până când fiara s-a năpustit asupra lui.
– Nuuuuuuuuuu!
Și fiara îl înșfăcă pe Bogdan. În cele din urmă aceasta îi lăsă trupul fără suflare jos pe pământul udat cu sânge. Fiara dispăru în noapte. (…)
– Dar ce s-a întâmplat, Horațiu! Ce ți s-a întâmplat? Îl întrebă Gheorghe.
– Du-te plajă și îți vei da seama de ce sunt în starea asta! Îi răspunse Horațiu.
Sorin auzi schimbul de replici.
– Haideți cu toții să vedem ce este acolo! Ordonă Sorin.
Se îndreprară toți spre plajă. Acolo găsiră cadavrul lui Bogdan. Cadavrul era alb ca varul și cu zone fără piele…și era intrat descompunere.
– Dumnezeu să-l ocrotească!
– Trebuie să ne înarmăm și să fim mult mai preacauți, vigilenți și înțelepți, căci altfel vom avea soarta lui! Spuse Mihai.(…)

Acest articol a fost publicat în proza și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s