Și m-au găsit mort(fragment)

Și acum să începem povestea cum este și normal…cu începutul. Ne aflăm în perioada Imperiului Roman, pe timpul luptelor cu gladiatori. Dar nu, să nu credeți că eu eram gladiator, nu…eu eram unul dintre cei de sus, cei ce decid dacă merită să cruț sau nu un gladiator. A, apropo, numele meu este Octavius Caius. Eram într-un fel de juriu al luptelor de gladiatori, mergeam cu încă vreo câțiva colegi din aceeași breaslă. Unul dintre ei se numea Nero, dar nu acela celebru…ce a dat foc cu câțiva ani mai devreme preamăritei Rome, acesta chiar pare a fi un tip liniștit, dar puțin misterios…deoarece nimeni nu știe prea multe din trecutul lui, bineînțeles excluzând familia lui ce nu vrea să vorbească; deci tot ceea ce se știe despre el este că provine dintr-o familie bogată. Altul se numește Pretor Augustus, el este cel mai bătrân dintre noi, are cincizeci și cinci de ani, este mai învârstă cu douăzeci de ani decât mine. Iar al treilea se numește, stați puțin că nu îmi mai aduc aminte bine, am un lapsus, oricum este trac, asta știu sigur. Aaa…..mi-am adus aminte este Cartagenus…este cel mai nou în breasla noastră, a fost chemat pentru a fi mai obiectivi…se zice că ei sunt mai viteji, nu știu sigur…știu doar din auzite. El este și cel mai tânăr, este mai tânăr cu șapte ani decât mine.(…)
Era o zi cu soare, ne aflam la Neapole, era o gală foarte reușită. Erau multe lupte ce se sfârșeau nefericit pentru unii gladiatori înainte de a încerca noi să luăm o decizie. Luptele tot au continuat să meargă pe acest făgaș până la un moment dat când, la duelul dintre Spartacus ( nu acela cunoscut, altul mai necunoscut, acesta era mult mai laș, cel puțin așa părea) și Gregorides; primul știu că era trac, pentru că era un nepotul de-al preacunoscutului gladiator Spartacus, dar celălalt nu știu de unde provinea. Aș fi zis că e grec, dar nu știu ce să zic, nu rostea nici un cuvânt. Lupta a început, cei doi se învârt prin arenă uitându-se unul la celălalt, fiind foarte atent la mișcările celuilalt, căci dacă nu ar fi l-ar costa propria sa viață. Gregorides cade jos, Spartacus se repede cu sabia spre el. Când acesta din urmă ajunge aproape cel dintâi îi pune piedică…și astfel situația se inversează. Când Gregorides se pregătea să pună capăt luptei, se pregătea de un final sângeros pentru Spartacus. Atunci vorbesc repede cu colegii mei și ne hotărâm să încercăm să îl salvăm pe Spartacus…Doream doar ca onoarea și legenda gladiatorului Spartacus să nu fie pătată. Deodată toți patru am ridicat degetul mare în semn de cruțare și după noi au început să strige toți ceilalți pentru ca Spartacus să fie cruțat. (…)
După vreo trei ceasuri apare și Pretorius Augustus, bătrânul meu coleg, împreună cu acel Spartacus pe care l-am salvat de la moarte.
– Știi regula, Octavius!
– Da! Uitasem!
– Acum el este sclavul tău!
– Dar știi că nu am nevoie de așa ceva!
– Ba vei avea! La bătrânețe îți mai vine și gândul de a te apuca de agricultură, este un gând bun! Și eu mă ocup acum de așa ceva, și îmi merge bine!
– Vorbești serios?
– Da, galele erau pentru mine un prilej de a mai vorbi cu lumea și de a mai salva câte o viață de gladiator, căci nu îmi plac morțile astea brutale!
– Deci îl vei putea folosi la treburile gospodărești!
– Mulțumesc!
Și Pretorius plecă, și eu am rămas singur cu Spartacus, care stătea ca o statuie în locul până unde îl aduse colegul meu.(…)

Acest articol a fost publicat în proza și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s