Unde ești? Capitolul 6. Eu şi cu mine

Cu ochii închişi, în cele din urmă mă fură somnul. Deschid ochii, afară e tot întuneric, dar unde sunt? Nu sunt în camera mea, şi nici lângă tine. Stai puţin, locul ăsta îmi pare cunoscut. Vederea începe să mi se adapteze. Acum văd că împrejurul meu sunt copaci ce sunt destul de depărtaţi unii de alţii…bănuiesc că acea pădure răsfirată în care spuneai că va trebui să revin.(…)
Picioarele parcă mi se împotmolesc în pământul ce pare tot mai moale sub tălpile mele. Deodată picioarele îmi par blocate în pământ. Nefericit moment, acum par victimă sigură, sunt o pradă uşoară pentru animalele de aici. Stau şi mă gândesc, şi în acelaşi timp mă uit împrejur. De mine se apropie acel animal pe care l-am văzut data trecută…Se apropie cu paşi lenţi. Este lângă mine, pare a fi un uriaş pe patru picioare. De frică închid ochii, nu simt a se întâmpla ceva groaznic. Deschi ochii, animalul imens se uită la mine încremenit ca şi data trecută…Dar nu înţeleg de ce. În momentul imediat următor animalul începe să sape cu labele exact în locul aveam picioarele blocate. Reuşesc să îmi scot un picior, animalul se uită la mine. Aproape că reuşesc să îl scot şi pe celălalt, animalul când vede asta o ia la goană.(…) Când pun mâna pe clanţa uşii o mână străină mă opreşte şi îmi spune „- Chiar vrei să intri?”. Mă uit şi spun „- Cine eşti?”. El spune ” – Hai să intrăm în casă!”. Intru în casă, străinul aprinde luminile. Rămân fără cuvinte, sunt împietrit. În faţa mea este cineva care seamănă cu mine, semănăm ca două picături de apă.(…)
(dialog între mine și acel străin)
– Cine eşti?
– Nu se vede, sunt Tu!
– Este imposibil!
– Hai să trecem peste momentul ăsta confuz şi să îţi spun şi să îţi arăt ce ai făcut prin această pădure în vremuri demult apuse.
– Este imposibil, eu nu am mai fost niciodată pe aici!
– Aşa zici tu, dar cred că inconştientul tău spune alceva.
– Dacă vrei să spui, atunci spune! spun eu.
– În primul rând eşti un animal mai periculos decât orice animal din această pădure, te ascunzi sub înfăţişarea asta de om…jalnic.
– Hai că deja spui prostii, credeam că spui şi tu ceva mai aproape de adevăr!
– Dacă vrei să îţi demonstrez vino cu mine să îţi arăt „opera ta”!
– Hai să vedem!
Ieşim din casă şi ne îndepărtăm vreo zece metri la nord de casă. El merge cu o lampă în mână.
– Am ajuns! spune el.
– Ce este aici?
Se duce cu lampa la un metru înaintea mea şi începe să îmi spună.
– Uităte aici…uite ce ai făcut, bestie! Uite rămăşiţele un oameni care nu au avut nici o vină că au trecut pe aici. (…)
– Dar de ce spui asta…Cum poţi spune asta!? Vrei să spui că eu am făcut toate astea. Vrei să spui că eu sunt bestia.
– Răspunde?! Recunoaşte, că tu faci aşa ceva! Dacă i-ai făcut rău eşti ca şi mort!
– Ştii ceva, ea a fost prima!
După ce a spus acestea se repede cu un cuţit spre mine.
– Acum vrei să mă ucizi şi pe mine!
– Nu trebuie să rămână doar unul, eu sau tu!(…)
Mă uit la el, îl văd suferind. Dar de ce simt ca şi cum aş fi într-o baltoacă. Îl dau la o parte, Sunt plin de sânge. Se pare că am avut noroc. Cuţitul ruginit m-a salvat. (…)

Acest articol a fost publicat în Serii proza scurta și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s