Unde eşti? Partea a-3-a La spital

Sunt într-o sală a unui spital. De ce? Nu ştiu! Cum am ajuns aici? Nu ştiu!Mă gândesc că, poate am ajuns aici de la ultima lovitură ce m-a lăsat inconştient…sau poate toate locurile şi întâmplările ce mi-au trecut prin faţa ochilor au fost doar în mintea mea…eu fiind inconştient de mai mult timp dintr-o altă cauză, mai plauzibilă. Mi-am adus aminte de ce mă grăbeam şi ce căutam! Mă grăbeam să găsesc drumul cel mai scurt către tine, draga mea! Dar se pare că nu l-am găsit încă, mai am de căutat, nu-i aşa?!
Mă uit împrejur, sunt singur în toată sala. De ce? Nici un doctor, nimeni nu apare…Nu am cu cine schimba nici măcar un cuvânt, Oare coşmarul nu s-a terminat încă?! Se pare că aşa este. Asta este. Trebuie să mai lupt, oare se merită…oare nu este acesta un mesaj ca să renunţ la aventura mea de a ajunge la tine? Oare meriţi tu să lupt atâta pentru tine, oare se merită să îmi pierd minţile pentru tine? La toate răspunsul e „Da!”. (…)
După ce îmi îngrijeşte puţin rănile asistenta pleacă. Rămâne doctorul, care se aşează pe un colţ al patului meu şi mă întreabă. ” Ce v-a venit să vă duceţi tocmai în Amazonia, doar ştiaţi că sunt foarte multe pericole. Să mulţumiţi Domnului că aţi scăpat viu şi doar cu câteva răni. Să îi mulţumiţi omului ce o să vină peste câteva minute la dumneavoastră”. „Domnule doctor eu nu îmi aduc aminte nimic din această călătorie!” Foarte ciudat, ce să caut eu tocmai acolo. „Pai acolo aţi fost găsit. Şi apropo, aici ne aflăm la un spital la câteva sute de kilometri de Amazonia. Suntem în Brazilia”.(…)
După două săptămâni de stat în acest spital, rănile mi s-au vindecat şi am putut pleca. Tânărul care mă salvase a apărut iarăşi. „Salutare, stimate domn, mă duc să mă interesez cum putem pleca de aici, şi să ajungem în siguranţă în Europa, mă întorc în jumătate de oră! Este ok?” spune el. „Este ok!” Şi tânărul a dispărut. Au trecut două jumătăţi de oră, adică o oră, şi tânărul nu a mai apărut. A mai trecut încă o oră, aşa că nu am mai stat să aştept, am aşteptat prea mult. Mă uit împrejur. „Ce peisaj exotic?!” (…)
Simt că sunt pe drumul cel bun. Simt că sunt tot mai aproape de tine, draga mea.

Acest articol a fost publicat în Serii proza scurta. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s