Unde eşti? Partea a-2-a – Grădina de sub clopotul de sticlă

Mă grăbesc, dar nu ştiu de ce…poate că vreau să ajung undeva, dar nu mai ştiu unde. Oare unde trebuie să ajung? Oare de ce mă grăbesc? Picioarele mă dor. Poate…din dorinţa de a scăpa de acel decor sinistru picioarele mele au început să meargă din ce în ce mai repede. Amintirile unde îmi sunt? De ce îmi amintesc doar decorul acela sinistru? Poate doar asta mai sunt capabil să văd. Dar de ce picioarele mele aleargă spre desişul pădurii din faţa mea. Mă apropii tot mai mult, am intrat în pădure…deodată văd negru în faţa ochilor. Simt de parcă parcă picioarele mi-au fost tăiate de la genunchi. Nu îmi dau seama de ce sau ce m-a lovit aşa de tare. Ar fi putut fi un copac, un animal grăbit, un alt om rătăcit ca şi mine printr-o lume necunoscută şi pustie…ar fi fost bine să fi fost un alt om.(…)
Sunt sub un mare clopot de sticlă. Cobor şi încerc să merg mai departe. Acum îmi dau seama de ce impactul m-a lăsat inconştient, e bine că am scăpat viu. Merg şi admir frumuseţile acestei grădini părăsite, cel puţin aşa pare. E o grădină foarte frumoasă, clipele trec şi parcă nimic nu se mişcă, dar în acelaşi timp totul pare plin de vitalitate. Foarte ciudat. După un mănunchi de flori zăresc un animăluţ, pare speriat, nu am apucat să îl privesc bine că a şi dispărut. E un pas spre un viitor mai bun, aşa se pare. După un decor sinistru cu animale moarte la acest paradis artificial cu animale vii, mici şi temătoare…e un pas spre un podul ce duce spre împlinirea sufletului. (…)
Mă întreb de ce este atâta linişte aici, oare nu există şi creaturi malefice, rele?! În faţă îmi apare o creatură hidoasă cam de două ori mai mare decât mine. Încerc să eschivez, nu ştiu ce are de gând, dar în nici un caz nu are vreun gând bun la cât de pătată cu sânge îi este blana de prun gri deschis. Nici nu pot să descriu acest monstru, e prea desfigurat, nu ar avea nici un sens.(…)
Tot alergând astfel deodată simt că mă lovesc de ceva, aproape la fel de brutal ca prima dată, şi ca şi atunci am rămas inconştient o vreme. În timp ce eram inconştient visam cum o adunătură de creaturi hidoase alergau după mine, aveau bale la gură, erau înfometate…eu stăteam pe loc, nu ştiu de ce…îmi aşteptam sfârşitul. Eram prea liniştit, stăteam şi mă uitam cum „măcelarii din paradis” veneau să mă integreze în lumea neînsufleţită din aceste locuri. Dar aproape când să mă prindă „măcelarii” o forţă m-a tras din calea lor. Şi m-am trezit. Mă aflu într-un spital, aşa se pare.

Acest articol a fost publicat în Serii proza scurta și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s