Zidurile

Cu ochii închişi mă ridic din pat sau de pe jos, nu îmi pot da seama, încerc să mă mişc…dar simt că ceva nu este în regulă. Deschid ochii. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mă uit în faţă. În stânga şi în dreapta mea văd două ziduri care par nesfârşite, şi înaintea mea şi în spatele meu pare a fi un culoar fără de sfârşit. Merg înainte şi mă uit pe aceste ziduri, poate voi vedea vreo portiţă.
Merg şi tot merg, şi deodată văd prin zidul din stânga o spărtură. Am intrat prin acea trecere, şi rămân stupefiat. Tot între două ziduri nesfârşite sunt, aşa că merg înainte sperând că infinitatea zidurilor este doar o iluzie. Mă uit ca şi mai înainte pe ziduri sperând că voi găsi o altă spărtură prin care să ies dintre aceste ziduri. Zăresc o spărtură tot în zidul din stânga. Dar privirea îmi este aţintită în faţă. Se apropie de mine un uriaş val de apă îngheţată. Eu am început să alerg spre acea spărtură. În ultima clipă, când valul era aproape de mine, am reuşit să sar prin spărtură. Apa îngheţată mi-a atins tălpile.(…)
Mă grăbesc să sparg poarta. Arunc cu piatra în poartă, nu se deschide. Iau o altă piatră mai grea, mai mare…Mă uit unde este valul…este din ce în ce mai aproape. Arunc cu piatra în poartă…poarta se deschide…Intru. Mă uit puţin în urmă…văd cum a trecut valul de foc şi a ars pietrele cu care am aruncat în poartă. Sunt între alte două ziduri, alerg înainte şi la un moment dat văd – de data aceasta – două spărturi în ziduri (una în zidul stâng, alta în zidul drept). Stau puţin şi mă gândesc…Aleg spărtura din zidul stâng. În timp ce trec prin spărtură mă uit spre cealaltă. Văd că dinspre acea direcţie vine o rază neagră spre mine. Văd o uşă metalică deschisă, trec şi o închid repede. Şi mă trezesc din acest coşmar.

Acest articol a fost publicat în proza scurta și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s