Delirium

Merg cu capul plecat. Mă uit pe jos. Văd pietricele de toate mărimile, dar nu ştiu de ce acestea îmi atrag atenţia. Încerc să ridic capul spre cer. Lumina orbitoare mă face să plec iar capul. Continui să mă uit la ceea ce este prezent pe drumul pe care merg eu acum. Dar un fapt mă surprinde acum, nu mai zăresc pietricelele de pe drum.
Merg în continuare mai departe, paşii încep să îmi fie tot mai grei, picioarele parcă îmi sunt de plumb. De ce oare, nu ştiu! În faţa mea văd două persoane foarte dragi mie, două din persoanele pe care le cunosc şi mă cunosc foarte bine. Mă apropii şi zic:
– Salutare, ce mai ziceţi?! Spun eu uitându-mă spre ele.
– Salut, ce să mai zicem?! Dar de ce eşti aşa palid, eşti bolnav?
– Nu sunt bolnav! Aveţi vreo oglindă să văd şi eu cum arăt?
– Din păcate nu avem.
– E ok! Dar de ce aţi rămas aşa uimiţi?
– Nu ştiu cum să îţi spun, dar practic începi să devii invizibil.
– Doamne fereşte! Şi încep să mă uit la mâini. Văd cum încep să devin transparent. Nu se poate aşa ceva. De aşa ceva nu aveam nevoie acum.(…)
Îmi îndrept privirea spre cer şi spun: „ De ce, Doamne? De ce mi se întâmplă toate aceste lucruri?”
După, mă uit dinnou pe ape, şi de această dată nu mai văd nici un nufăr, ci doar nişte alge încâlcite întinse pe toată suprafaţa apei.
Închid ochii dinnou, nu vreau să îi mai deschid, prefer să nu mai văd nimic…totul pare halucinant, ireal şi eu nu ştiu ce să mai cred. Dar o forţă extraordinar de puternică îmi deslipeşte pleoapele. Îmi este frică să privesc cu atenţie. În faţa ochilor mei este o lumină orbitoare.
Prin acea lumină orbitoare aud nişte voci:
– Prietene, spune ceva, de ce te uiţi în gol? Spune cineva.
– Tovarăşe, răspunde, mă vezi, dă un semn! Spune altcineva.(…)
Aş vrea să păşesc, dar problema este că nu îmi simt picioarele. Nu vreau să dau importanţă acelui gând nebun.
Şi asta este. Asta a fost să fie.

Acest articol a fost publicat în proza scurta și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s