Comoara

 

                                                           Comoara

 

Într-o zi , când mă plimbam singură , tristă , gânditoare , am găsit o cutiuţă mică de lemn . Era un lemn simplu nu părea ceva special sau interesant , dar avea o formă drăguţă , mică şi culoarea ei naturală , lemn nelăcuit , nevopsit , lăsa impresia de altă lume , ceva străvechi , ceva ce poate era acolo de sute de ani . Am simtit că trebuie să iau acea cutie , chiar dacă poate cineva a uitat-o acolo, deşi părea mai mult abandonată decât uitată …

Mereu mi-au plăcut lucrurile astea , ce pot avea o poveste veche şi specială . Am vrut să fie a mea , indiferent ce ar putea fii înăuntru , numai ea , aşa cum era , era destul pentru  a o lua cu mine în drumul meu .

 Am luat cutiuţa şi am întors-o pe mai multe părţi , cercetând cu atenţie tot ceea ce era ea şi îmi plăcea tot mai mult .

 Nu regretam deloc că m-am oprit şi am luat-o cu mine , din contră, simţeam că imi aduce ceva cu ea , în viaţa mea , ciudat , nu? Ce putea aduce o cutiuţă mică de lemn ?

Trebuia să îi găsesc un loc , la mine acasă , o întrebuinţare poate .

 Am căutat să deschid , cu emoţii , desigur , prin gând îmi treceau fel şi fel de variante ce ar putea fii înăuntru J Am aruncat toate gândurile şi am deschis . Înăuntru ce crezi ? Era o comoară .

 Acum este a mea şi numai a mea !

Mulţumesc Doamne pentru ceea ce mi-ai scos în cale !

                                       Pentru dragul meu iubit , cu toată dragostea , comoara mea !   27 iunie 2012

Anunțuri
Notă | Publicat pe de | Etichetat | Lasă un comentariu

La masă cu regele

(…)
– Tinere! Ai amuțit?! După cum spuneam, în viața ta ar trebui să privești totul ca fiind foarte important!
– Dar de ce? Nu cumva astfel mi-aș umple memoria și m-aș stresa din cauza unor lucruri ce nu merită efortul depus!
– Oarecum ai și tu dreptate! Trebuie să simți care dintre lucruri sunt cu adevărat importante, sunt semnificative pentru tine! Pe când eram tânăr, ascultam ce îmi spunea tata cu mare atenție. Mi se părea ca fiind ceva fascinant, păreau vorbe provenite din altă lume. Mai ales când îmi spunea, în copilărie, poveștile fantastice cu cavaleri.
– Îmi puteți spune și mie acele povești?
(…)
”Cică erau odată pe pământurile Dragonului Verde două castele ce aparțineau, unul regelui Feodorov, iar celălalt era al regelui Reindchart. Cei doi se urau enorm de mult. Dar au venit vremuri în care Ținutul Dragonului Verde era atacat de vecinii săi, de cei din Ropardia, Liconia și Darinmanique. Cele trei ținuturi vecine dispuneau de forță de război mult mai mare decât a ținutului lor.(…)? Povestea tinereților lor spunea totul. Feodorov îi furase prima iubire și pe a doua, iar mai târziu i-a spurcat fiica, aceasta încercând să se împotrivească. Se duse el într-o zi în Pădurea Grulbaiadeth, așteptă ca vrăjitorii să apară.(…)

Publicat în proza scurta | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Nu sunt eu!

(…) Mă aflu într-o clădire înaltă, nu am mai văzut așa ceva se pare. Nu găsesc pe nimeni. Vreau ca cineva să mă lămurească. În sfârșit găsesc un om în această clădire.
– Mă scuzi, aș vrea să te întreb ceva!
– Ești bine, Renn?
– Dar nu mă cheamă așa!
– Ți s-a întâmplat ceva grav? Ți-ai pierdut memoria?
– Nu știu ce se întâmplă cu mine! Eu credeam că numele meu este Reinchard! Îmi poți spune mai multe despre mine!
– Suntem colegi de muncă de zece ani de zile și nimic de genul acesta nu s-a mai întâmplat! Ceva nu este în regulă!
– Cred că am găsit exact care este problema!
M-am uitat pe lângă Gill, acesta era numele tipului cu care am vorbit, am fost foarte surprins de ceea ce am văzut. Era ceva uluitor…eram eu. Gill s-a uitat în spatele lui și a rămas împietrit, ca și acel Renn. Numai eu mă simțeam puțin descotorosit de o anumită greutate.
– Cum de este posibil să existe cineva ce seamănă leit cu mine!
– Nu știu! Dar acum se explică faptul că tu nu îți amintești nimic, tu nu ești Renn! Spuse Gill către mine.
– Ți-am spus! Eu sun Reinchard, eu vin dintr-o lume mult mai simplă decât aceasta!
– De unde vii!? Ești din provincie?
– Nici măcar nu știu unde mă aflu!
– Te afli pe Gorlanf! Este un stat liber!
– Nu am auzit niciodată de un astfel de nume! Am auzit doar de teritorii ce au aparținut unui om foarte puternic pe numele lui…Gor. Știu doar din ce mi-au povestit bunicii!
– Deci tu chiar nu îți aduci aminte nimic? Întrebă Renn.
– Nu! Nimic legat de viața mea pe acest tărâm!
(…)
Femeia se uita de fiecare dată ciudat la mine.
– Tu nu ești Renn! Chiar dacă semeni eu simt că nu ai nimic din el!
– Nu, nu sunt! Eu nici măcar nu știu cum și de ce am ajuns aici!
– Nu înțeleg ce vrei să spui!
– Mă gândeam că mă vei putea lămuri măcar puțin!
– Am auzit mai multe povești, dar nu am văzut niciodată nimic legat de…
– Legat de ce anume?
– Am auzit de oameni ce călătoresc dintr-o epoca în alta, au scopuri clare, vor să îndrepte ceva…dar totul se sfârșește sângeros!
– Sunt doar povești, eu nu aș putea face rău nimănui!
– Nici în povești nu se precizează că cel ce călătorește va fi și cel ce va face vărsare se sânge!
– Dar ce mai spun poveștile?
– Se pomenește de „magie”!
– Este absurd, eu nu știu nici o boabă de magie!
– Dacă nu știi nimic despre așa ceva atunci cum îți poți explica cum ai ajuns aici! Probabil că în lumea ta mulți practică magia!
– Dar nu am văzut sau auzit pe nimeni făcând așa ceva?!
– Le era frică de tine! Cred că deasta te-au trimis aici!?
– Cum te numești?
– Eu sunt Cara, sunt sora lui Renn!
– Interesant! Voi încerca să aflu ce s-a întâmplat cu mine!
– Voi încerca să te ajut! Spuse Cara zâmbind.

Publicat în proza scurta | Etichetat , , | Lasă un comentariu

2.O zi în Paradis

(…). Afară este o lumină orbitoare, surprinzător pentru acest anotimp. Ies afară, sunt uimit, afară este destul de cald, dar zăpada nu se topește.(…)Din spatele meu se aude o voce ce mi se pare cunoscută.
– Dragul meu, de ce mergi așa de repede?
Mă uit în spatele meu. Era o fată ce mi-a îmbrățișat inima cu zâmbetul ei.
– Bună, îmi cer scuze dar nu îți mai știu numele?
– Nu-i nimic, știu că ai avut ceva probleme în ultima vreme. Este normal să ai astfel de probleme. Eu sunt Monica!(…)
– Am discutat de fiecare dată foarte puțin. De fiecare dată am discutat despre lucruri neimportante, nu am reușit nici unul dintre noi să ajungem la un subiect legat de ceva ce ne privește pe amândoi.
– Înțeleg! Oricum, hai să facem ca această întâlnire să fie altfel decât celelalte trei ce au precedato!
– De acord!
Dar totuși pare prea frumos pentru a fi adevărat. Poate este doar un alt vis. Dar cum îmi pot da seama că este un vis? Nu pot! Nici măcar nu știu cum sau care este realitatea! Nu pot face diferența dintre lumea reală și vis. Oare mi-a plecat sufletul? Dar cum aș putea trăi fără suflet? Mi-am pierdut mințile sau ce se întâmplă cu mine?(…)
Ea nu mai răspunse și dispăru. Cerul se întunecă. Tunetele și fulgerele începură să ia stăpânire pe această cupolă. Nu îmi puteam explica ce se întâmpla.(…)

Publicat în Serii proza scurta | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Scrisoare de pe navă. Partea 1. Plecarea

Masca mea se depărtează pe zi ce trece din ce în ce mai mult de lumina vieții reale.
Lordul luminii a început să mă ignore. Simt că am început să cad într-un puț nesfârșit.
Picioarele mele nu mai simt foarte bine pământul ce se află sub ele.
Îmi imaginez, îmi închipui tot felul de finaluri. Mă gândesc că, departe fiind de lumină, voi ajunge un prizonier în temnițele spațioase ale întunericului.
Dar de ce se întâmplă toate acestea? Probabil că neglijența față de detalii mă pedepsește. Nu vreau să fiu sclavul vieții cotidiene, dar se pare că va trebui să mă leg singur în lanțurile ei. Masca mă ajută să nu par descumpănit, mă ajută să par imperturbabil. Dar oare este real ceea ce cred, ce văd, ce simt?(…)
Mă gândesc să plec de pe Lumea Unu și să mă îndrept spre Lumea Cinci.
Nu știu de ce simt că trebuie să plec acolo!?
M-am îmbarcat pe navă. Nu știu cum va fi acolo; dar sper că va fi bine. Mă gândesc la o cu totul altă lume decât aceasta. Aș vrea ca acolo, fără mască, să nu mai fiu invizibil cum sunt aici.
Dar doar speranțele și bănuielile mă conduc acum.
Aștept să ajung acolo; va dura mult, jumătate de an sau poate chiar un an lumină.(…)

Publicat în Serii proza scurta | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Omul cu două fețe

Uneori poate suntem așa de furioși pe o anumită persoană încât am vrea ca aceasta să dispară de pe fața pământului pentru totdeauna, am vrea ca acelei persoane să i se întâmple cele mai rele lucruri posibile. Dar cu toate acestea nu facem absolut nimic din ceea ce ne imaginăm. De ce? Pentru că viața socială are reguli și limite. Și pe lângă viața socială mai există și religia. La urma urmei nu facem nimic, înghițim în sec și mergem mai departe.(…)
Acum să vă depăn o poveste mai puțin obișnuită. Este povestea vieții unui om ce nu se cunoștea îndeajuns pe sine, dar îi cunoștea și îi înțelegea pe cei din jur. Avea prieteni, dar și mulți dușmani. Dar el nu vedea astfel lucrurile, nu le dădea importanță. Numele lui era Darius. Provenea dintr-o familie destul de înstărită, avea studii multe și nu ducea lipsă de nimic. Locuia în centrul unei localități liniștite într-o casă cu două nivele.
De pe la vârsta de zece ani începuse să sufere de somnambulism, se pare că ceva se întâmplase. Dar nimic deosebit nu se întâmplase, mergea doar prin casă, nu mai departe.(…)
Totul a fost bine până într-o noapte când, părinții lui trebuiau să se întoarcă dintr-o minivacanță. El îi așteptă cât îi așteptă, iar apoi văzând că ei nu vin se așeză în pat și adormi. După vreo oră se auzi un sunet asurzitor. Coborâ repede, afară erau două mașini ce se loviseră oribil, una dintre ele era cea a părinților lui. Se grăbi să ajungă la mașină să încerce să îi salveze, dar era prea târziu, ambii erau plini de sânge, cu ochii deschiși. Deodată tatăl lui mai rosti câteva cuvinte apoi își dădu ultima suflare.(…)
A doua zi se trezi, ieși afară din casă. Pe stradă era o mașină vandalizată, iar pe jos erau urme de sânge. Alergă repede spre mașină. În masină nu era nimeni. Tapiseria mașinii nu avea nici o urmă de sânge. Nu înțelegea. De unde erau acele pete. În cele din urmă se gândi să se uite dacă mai există astfel de urme. Se gândi foarte bine. Văzu că petele de sânge duceau către o casă vecină. Dar la un moment dat traseul se opri, petele de sânge se opriră. Era pe peluza unei case. Nu înțelegea absolut nimic.
Se dădu bătut, și se îndreptă spre casa lui. Reveni la viața lui cotidiană, dădu uitării evenimentele de mai devreme. Ieși cu prietenii. Văzu cum mașina din stradă fu ridicată și dusă departe.(…)
Urcă repede, se uită atent prin casă. Nu observă nimic ieșit din comun. Se gândi să se urce și în podul casei. Ajunse, se uită prin jur, nu găsi nimic. Verifică toate debaralele, găsi doar un cuțit ce era foarte curat. Coborî în subsol. Acolo era o dezordine îngrozitoare, el nu mai intrase acolo de foarte mulți ani. Se uită prin jur, la un moment dat rămase cu privirea ațintită spre o masă ce se afla într-un colț, era aprinsă și o lampă acolo. Ajunse lângă acea masă, fu îngrozit de ceea ce văzu.(…)
După ani de zile în care evenimentele sângeroase se repetau hotărî să se mute în altă localitate. Dar ”plăcerea roșie” a continuat.
Și așa Darius ajunse la capătul zilelor fără ca această problemă să își găsească rezolvarea.

Publicat în proza scurta | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Unde eşti? Capitolul 10. Împlinirea

Stăteam lângă ea și tot nu îmi venea a crede. Ea mi-a citit rătăcirea și uimirea de pe față și mi-a spus:
– Imediat după ce noi ne-am cunoscut și ne-am declarat iubire eternă, eu, fără ca tu să îți fi dat seama, am ascuns în casa ta acel breloc cu chei și toate celelalte indicii! Asta pentru că te iubesc, niciodată nu am destăinuit vorbe despre casa mea. Vroiam ca doar după ce îți vei demonstra iubirea față de mine ca tu să ajungi aici!
– Să înțeleg că am trecut acel test?
– Nu numai că l-ai trecut, ai demonstrat că iubirea este pentru tine ceva important, foarte important!
– Mereu am fost călăuzit de vorbele tale, altfel nu știu ce m-aș fi făcut!
– Da, este normal, mereu am fost lângă tine atunci când dormeai șoptindu-ți cuvinte încărcate cu multă dragoste! Eu am știut întotdeauna să te găsesc, doar tu m-ai găsit mai greu. Dar nu este un reproș, te cunosc foarte bine!
– La un moment dat nu mai îmi aduceam aminte nimic din trecut! Dar cu toate astea, când am ajuns aici, nu recunoșteam nimic! Dar când te-am văzut pe tine totul s-a luminat! Ești ca un înger luminos pentru mine!
– Ești sincer și asta este ceva descurajant pentru ceilalți, nu și pentru mine, eu iubesc tot ceea ce vine de la tine!
– Și eu iubesc tot ceea ce vine de la tine, te iubesc cu tot sufletul meu, nu există cuvinte omenești ce ar putea demonstra dragostea mea față de tine!
– Nu trebuie să încerci să îmi demonstrezi ceea ce eu știu deja! Am știut de la început, de când te-am cunoscut!
– Te iubesc enorm!
– Și eu te iubesc mai mult decât te-ar fi putut iubi vreodată vreo fată!
(…)
Mă uitam spre ea, vroiam să o sărut, dar îmi era să nu stric momentul.
– Întotdeauna spune ce vrei să spui și să faci ce dorești a face! Sărută-mă, căci asta vrei și tu și eu!
– Ai dreptate, iubirea mea!
(…)
La revedere, oameni buni!
Noapte bună…și Bună dimineața!

Sfârșit.

Publicat în Serii proza scurta | Etichetat , , , | Lasă un comentariu